Jeni Mateescu
Pana la 32 de ani am invatat sa fiu femeie. Pe la 20 de ani nu stiam cum e sa fii iubita, decat din carti. Nu am fost constienta de frumusetea mea si nici nu-i dadeam prea mare importanta. In familia mea frumusetea nu era importanta si nimeni n-a remarcat decat ca sunt peste canonul de inaltime al unei fete atragatoare. Picioarele mele lungi pana-n gat, ca sa repet ce-mi spunea viitorul sot, mi-au adus certitudinea ca sunt frumoasa datorita lor.
Eu aveam alte criterii pentru care voiam sa plac baietilor din jurul meu.
Chiar si asa, cu aiureli in cap si nepasatoare la detalii feminine, avem success la baieti.
La barul minuscul de la facultate, unde ne inghesuiam cate zece pe metrul patrat, eu am avut mereu un metru patrat liber, oferit de altii.
Intr-o zi, la o masa de la bar, un barbat tanar, elegant, atragea toate privirile. Un brunet de 1 m 90 si, cu ochi albastri, in jur de 30 de ani isi sorbea cafeaua urmarind forfota noastra. Ne-am dat coate, ne-am uitat cu jind la barbat, am oftat toate, doar-doar ne baga in seama. Niciuna n-a primit mai mult decat o fractiune de secunda de privire. Pauza a trecut repede si am plecat la ultima ora de curs. La plecare, in holul de la etajul nostru, tanarul elegant statea rezemat de un calorifer, privindu-ne. Cand am ajuns in dreptul lui s-a ridicat, mi-a zambit si m-a rugat sa astept putin, sa vorbim. M-am emotionat atat de tare ca am ramas pironita pe loc, oprind grupul de colegi buluciti la spate, uimiti si ei de intamplare. N-am auzit ce strigaturi au spus si nici nu stiu cum ne-am intors in sala de curs. Eram fascinata de barbatul frumos care ma asteptase pe hol. Era intalnirea de gradul zero al oricarei fete naive. Nu eram chiar o naiva, dar nu aveam nici o experienta cu barbati. Omul a inteles ca sunt mielul perfect de taiere, m-a lasat sa-mi vin in fire, mi-a spus tot felul de complimente, m-a ridicat in slavi, uitandu-se in ochii mei. Doamne, ce ochi avea, ce privire! Eram topita.
M-a vazut la bar, m-a placut, ma stie, m-a urmarit pe strada, ii place de mine. Cu inima exaltata si cu simtul de conservare amutit complet, n-am intrebat nimic, nici un amanunt, asa, sa dovedesc un minim de vigilenta.
M-a condus pana la statia de troleibus. Pluteam pe strada, intr-o seara friguroasa de inceput de martie, indragostita de cel mai frumos barbat.
Nu mai stiu ce vise, ce ganduri mi-au umplut seara, stiu doar ca a doua zi la facultate a fost batalie pe stiri calde. Cine e, ce vrea, cum, ce, si alte chestii copilaresti. Cum, nu stii cine e, cum, nu stii unde lucreaza, cum, nu stii nimic? De ce-i place tocmai de tine? Nu stiam nici un raspuns.
Da, chiar asa, de ce-i placea tocmai de mine? Poate ca sunt cea mai frumoasa dintre toate fetele. Poate. Ei, dragostea nu cauta perfectiunea. Am inceput sa ma uit atent in oglinda, sa ma vad, sa inteleg ce-i place lui, cel atat de frumos.
Au trecut trei zile, a trecut si a patra si Fat Frumos n-a mai venit. Fetele au inceput sa intre la banuieli, poate ca ne intalnim pe ascuns, poate ca mint.
Nu minte, voi nu vedeti ca sufera.
A trecut o saptamana de asteptare. Era momentul unei resemnari, cand barbatul viselor mele a aparut cu trei buchetele de violete si cu un zambet amuzat de uimirea mea.
Iarasi am trecut prin sentimente confuze de fata naiva, indragostita prosteste de un barbat necunoscut care venea sa ma intalneasca la facultate. Nici macar nu mi-a cerut sa ne intalnim in alta parte. Am vorbit tot felul, eu emotionata si fericita ca e cu mine, el amuzat de emotia mea.
A doua intalnire a nascut suspiciuni si toata gasca de fete si-a dat cu presupusul.
Poate e casatorit.
Nasol. Intreaba-l.
Baietii faceau glume, dar erau si ei depasiti de asa o situatie nemaiintalnita. O fata din gasca e indragostita de un barbat misterios.
Misterios a ramas pana intr-o zi, cand cineva a spus, l-am vazut la secretariatul de la Constructii. Cum, ce? toti in cor.
Da, da, el era. Poate ca e asistent. Aha, enigma era, oarecum, dezlegata.
Ramanea intrebare cheie, de ce nu te invita in oras?
Ne-am intalnit de vreo patru ori pana cand am indraznit sa-i pun intrebarea maxima: Esti casatorit?
A ras cu pofta si mi-a spus ca nu e, ca meseria lui nu-i permite sa se casatoreasca asa usor. Eram indragostita lulea si el imi spunea ca nu se casatoreste usor, asa usor. Mi s-au inecat toate corabiile, am devenit posaca si tacuta. Imi zburasera toti gugustiucii din cap si nu stiam ce sa spun. Probabil ca mi-au dat lacrimile, nu tin minte. In momente de maxima tensiune, simturile o iau razna, fac ce vor ele.
Stateam fata in fata. Mi-a ridicat barbia, m-a mangaiat pe fata, s-a ridicat, m-a luat in brate si m-a tinut pana m-am linistit.
Ne-am asezat si mi-a spus ca are nevoie de mine.
Brusc mi-am revenit, are nevoie de mine, sigur, oh, ce bine, eram salvata.
Vreau sa faci ceva pentru mine.
Sigur, cere-mi. Eram gata sa fac orice, il visasem in fiecare seara, il doream, imi doream orice nebunie cu el.
Tu esti o fata asa desteapta si iubita de toata lumea, asa-i? Am vazut cum te privesc baietii, toti vor sa fie cu tine.
A, da, da eu, nu, eu nu…
Stiu, stiu, nici nu-i bagi in seama.
Da, mie nu-mi pasa de ei, nici nu-i vad. Eu numai pe tine te vad, numai pe tine… si ma topeam uitandu-ma la el. Zburau hormoni prin aer, era irespirabil.
Stiu, dar vreau sa fii mai atenta la ce spun baietii.
Care baieti ?
Baietii de la bar, ai putea sa te imprietensti cu ei.
Nu, nu vreau.
Ma supune la un test de fidelitate, imi spuneam, ah dragul de el e gelos si ma topeam si mai mult. Voiam sa ma sarute, sa ma atinga, nu trebuia decat sa ma atinga, eram ca o caprioara fezandata de dorinta.
Ma privea fara sa ma sarute si fara sa ma atinga.
Eram gata pentru momentul loviturii de gratie.
Ba da, sa vrei, imprieteneste-te cu ei si cu studentii straini, mai ales cu ei. Asculta ce vorbesc si fii atenta si a continuat sa-mi spuna lucruri pe care nu le-am mai auzit.
O bariera s-a ridicat intre noi si Barbatul Cel Mai Frumos din viata mea a ramas dincolo de bariera.
Aveam inima rupta bucati. Visele naruite.
Barbatul Cel Mai Frumos din viata mea a inteles ca undeva a facut o greseala pentru ca reactia mea nu era cea pe care o astepta.
Astazi, dupa atatia ani, ma tot gandesc daca ar fi facut dragoste cu mine, ca o recompensa la accept. Daca intra in job description. Poate ca era interzis. Altfel, nu stiu de ce nici nu a incercat, mai ales ca eu ma ofeream fara rezerve, indragostita iremediabil.
Am plans o saptamana, am jelit, am lipsit vreo trei zile de la facultate. Eram disperata.
Intr-o dupa amiaza m-a asteptat din nou, tot in hol si tot la iesirea de la cursurile de dupa masa. Nu m-am oprit. M-a luat de brat. Ne-am dus din nou in sala de curs. Speram, ah, cum speram sa se razgandesca, sa-mi spuna ca a venit pentru mine, ca ii pare rau, da, nespus de rau ca mi-a cerut sa fac ceva urat, sa-mi spuna ca a venit fiindca ma vrea, ma doreste, ca sunt fata visurilor lui. Sa-mi spuna ca vrea sa ne iubim.
Doamne, ce prostii imi treceau prin cap, prostii de fata de 20 de ani.
Numai la 20 de ani ne dorim asta ?
Atunci am aflat despre mine si ce nu stiam sau uitasem. Stiti si voi ca unele intamplari se sterg din memorie si ai nevoie de ajutor sa le readuci la viata.
Barbatul de care ma indragostisem stia totul despre mine.
Cate lucruri notabile poti face pana la 20 de ani ? Eu nu facusem niciunul.
Avea lista tuturor prietenilor, stia unde ma duc sa dansez si cine, stia ca iubitul meu din liceu facuse o prostie de disperare ca nu-l iubeam, stia ca fumez pe ascuns, ca bunicul e anticomunist convins si asculta Europa Libera, stia cati bani de buzunar am pe luna, stia toate fleacurile. Stia si ce spun colegii despre mine si, chiar, unii prieteni.
Peste alta saptamana m-au chemat la decanat. Nu te chemau decat daca era ceva groaznic, vreo exmatriculare, vreo iminenta sanctiune. In rest, cu decanul ne intalneam la corectura de proiect, nu era o persoana inabordabila.
Am intrebat secretara-tartor daca stie despre ce e vorba, nu mi-a raspuns, a ridicat capul, hai intra ca te asteapta.
Decanul statea la birou si Cel Mai Frumos Barbat din viata mea era in dreptul ferestrei, in contre jour, de unde nu-i puteam vedea nici zambetul nici ochii. Eram atat de uimita si cuprinsa de descurajare ca nici n-am auzit cand mi-a zis sa iau loc.
Stiu ca domnul RF ti-a propus sa-l ajuti in munca lui cu studentii straini si ca ai refuzat. Te-am chemat, nu te speria, fiindca vreau sa te rog sa te mai gandesti. Nu te pot obliga, numai daca vrei.
Stiti eu… am inceput sa zic ceva, dar decanul m-a oprit.
Stiu ca esti cea mai potrivita sa il ajuti dar, repet, nu te pot obliga, vreau sa te rog sa te mai gandesti. Vei avea si unele avantaje la repartitie si, ma rog, unele despre care o sa-ti spuna domnul RF, daca nu ti le-a spus deja.
Ma uitam perplexa la Barbatul Cel Mai Frumos din viata mea, il ascultam pe decan si nu intelegeam ce legatura au intre ei.
Ca si cum gandurile mele se proiectau pe frunte, decanul a spus apasat : Domnul RF se ocupa de securitatea facultatii noastre.
Am iesit fara sa salut. Secretara – tartor m-a urmarit pe deasupra ochelarilor.
Dupa o saptamana, m-am dus la decan si i-am spus ca nu pot si nici nu vreau sa spionez conversatiile studentilor straini. L-am intrebat daca voi fi pedepsita. M-a asigurat ca nu se va intampla nimic din ce poate el decide.
Dupa sase intalniri cu Frumuselul, dupa discutii interminabile despre el cu prietenele, dupa indragostirea fara noima, dupa interviul de la Decan, dupa dezvaluirea identitatii lui, multi au crezut ca am devenit « Fata» Frumuselului.
Am fost bolnava de dorul lui ca de pojar si am suferit amarnic. Multi ani am uitat de intamplare, pur si simplu, s-a sters. Uneori, neuronii se activeaza surprinzator si, brusc, iti amintesti oameni si intamplari uitate.
PS. Multumesc doamnei Mihaela Miroiu.
