In visele mele, ingerii pot sa zboare cu o aripa.
Jeni Mateescu
Era decembrie, un decembrie din aminirile mai de demult.
A plouat cateva zile, apoi a venit un ger napraznic care a inghetat toata suflarea. Strazile au devenit niste patinoare imense, marcate de gropi si borduri.
In a doua zi de vacanta a copiilor, seara pe la sase, a inceput sa ninga spectaculos, asa ca in povesti si in filmele de Craciun, cu fulgi mari si pufosi care s-au asternut peste tot orasul. Ninsorile erau destul de rare in iernile noastre, asa ca ne bucuram copilareste de fiecare strat de nea.
Nu eram prea departe de copilarie, in acel decembrie de poveste cu o ninsoare pufoasa, cernuta din belsug peste oras, cand imparteam bucuria copilariei cu o fetita nazbatie si dragalasa care era chiar a mea.
Ningea linistit de cateva ore, nu treceau masini, urmele putinilor trecatori erau acoperite imediat si totul se desena in alb stralucitor. Aveam de facut un drum scurt, legat de plecarea fetitei, a doua zi de dimineata, in vacanta la ski. Traiam bucuria de a face primii pasi pe zapada, ma infioram de fulgii ce se topeau pe fata si pe maini, inaintam incet, savurand fiecare sclipire din perdeaua alba ce se cernea de sus.
Bucuria calma s-a metamorfozat intr-o explozie de bucurie care m-a impins intr-o alergare nesabuita prin stratul de zapada. Dupa cativa metri, am alunecat pe gheata de dedesbt si am aterizat fara sansa sa-mi iau vreo masura de siguranta. M-am ridicat cu mana dreapta fluturand necontrolata si cu dureri groaznice. Mi-au imobilizat-o in ghips pentru sase saptamani.
Au fost saptamani cu incercari si experiente de viata cu totul noi.
Cu efort si rabdare mi-am educat stanga sa devina inlocuitoare de dreapta si folositoare.
Apoi, am descoperit ca exista o medicina cu ace, acupunctura, care mi-a redat increderea in mine si mi-a readus mana din starea de butuc decorativ si nefolositor in starea de mana care scrie si deseneaza fineturi.
Am avut prieteni buni care mi-au fost mana dreapta.
Jeni Mateescu 10 dec 2014
Dar, am avut un prieten care a sunat la usa, m-a privit cu ochi jucausi si mi-a spus “Am venit sa vad ce iti face aripa franta.”
Poate ca era doar o licenta de barbat cuceritor pornit sa ma impresioneze, poate ca citea multa poezie, poate ca era impresionat de mine, cine stie?
Mi-a atins inima si a lasat un semn ca de dragoste, desi n-a fost.
Aripa lui a fost ca predestinare pentru zborurile din visele mele de mai tarziu.
Poate de aceea l-am numit D, adica destin, adica reper de viata.
Ieri, s-a facut o bucla de timp in decembrie, a nins, n-am alergat entuzisamata prin zapada, am pasit cu grija, dar mi-am rupt mana si cel putin trei vise s-au naruit din zbor.
N-am sonerie. Pe circuitul de sonerie a fost instalata centrala sistemului de alarma a casei.
Departe de casa mea, viscolul troieneste zapezile, rastoarna drumuri, prabuseste norii si ingheata visele.
In visele mele, ingerii pot sa zboare cu o aripa.
Jeni Mateescu
3 decembrie 2014
